MENIU CLOSE

Fotografii de nuntă memorabile? 5 idei de ședințe foto pe care trebuie să le încerci!

Un ”Da!” hotărât, spus aproape la unison în fața ofițerului de stare civilă, mândria unui mire care-și descheie primul nasture al cămășii, de emoție, vocea timidă a miresei, frământarea mâinilor părinților și râsetele invitaților reprezintă momente cheie pe care noi le imortalizăm cu drag, pentru a vă oferi vouă amintiri cu adevărat neprețuite.

Și totuși, dincolo de instantaneele pe care noi iubim să le prindem din zbor, prin obiectivul nostru foto, povestea voastră mai poate deveni memorabilă și cu ajutorul ședințelor foto. Fie că discutăm despre ședințe foto save the date, despre ședințe foto de logodnă sau despre ședințe foto cununie de civilă, fiecare dintre acestea sunt menite să marcheze momentul vostru special în timp. Din acest motiv vă propunem în acest material câteva idei de ședințe foto nuntă pe care noi le putem realiza și din care voi puteți alege ceea ce vă definește personalitatea de cuplu cel mai bine.

Ședința foto de nuntă funny moments

De-a lungul timpului nunțile și fotografia de nuntă au fost tratate ca fiind evenimente serioase, încărcate de emoție și de eleganță. De acord, emoția și eleganța nu trebuie să lipsească, iar noi încercăm să surprindem perfect aceste aspecte în fotografiile de nuntă. Totuși, dacă vreți o ședință foto memorabilă, amuzantă, despre care să povestiți chiar și nepoților, atunci aveți la dispoziție o întreagă panoplie de idei din care puteți alege.

Puteți opta pentru propsuri amuzante, de tipul măștilor, a costumelor sau a altor elemente decorative relevante, însă la fel de bine vă puteți folosi și prietenii, pe domnișoarele de onoare sau pe cavaleri, pentru a crea momente memorabile.

Supremația sexelor, o cursă ”nebună” spre un props cu data nunții, jocuri sau orice altă idee trăznită ai avea, fiecare dintre acestea pot fi puse în operă cu ușurință pentru a evidenția cadre speciale, care să te facă să zâmbești.

În plus, astfel de ședințe foto pot fi realizate cu ușurință atât în spații interioare, cât și outdoor, folosind decoruri naturale, complet diferite de cele de studio. Copiii, prietenii, chiar și câinele familiei, cu toții pot face parte dintr-un decor unic și amuzant, imortalizat în poze distractive, care să rămână mărturie a iubirii voastre peste ani.

  • Tip: poți oricând să folosești pozele de la o astfel de ședință foto ca mărturii pentru seara nunții tale.

Ședința foto de nuntă în stil romantic

Unele dintre cele mai apreciate tipuri de ședințe foto de nuntă sunt cele în stil romantic, datorită faptului că obiectivul aparatului de fotografiat poate surprinde cu multă grație emoția momentelor și trăirile. Frumusețea stă adesea în detalii, așa cum esențele tari se țin în sticluțe mici.

Ședința foto la apus, cu lumina blândă a soarelui mângâind părul viitoarei mirese, sărutul tandru al viitorilor miri ca declarație universală a iubirii, florile, verighetele, îmbățișările și micile surâsuri naturale sunt tot ceea ce este necesar pentru a realiza o ședință foto romantică, cu adevărat memorabilă.

La malul mării, pe un câmp de lavandă sau alături de o herghelie de cai, noi știm cum să integrăm aceste elemente în decorul unei ședințe foto în stil romantic cu adevărat de revistă.

  • Tip: optează pentru o vestimentație lejeră, fără imprimeuri foarte colorate, pentru că în definitiv voi, ca și cuplu, trebuie să ieșiți în evidență.

Ședința foto clasică- tip portret

Dacă sunteți adepți ai fotografiei portret de nuntă, atunci o ședință foto în acest stil este exact ceea ce trebuie! Cadrele pregătite cu grijă, calculate și organizate pentru a scoate în evidență perfecțiunea momentelor, ținutele impecabile și iubirea din ochii mirilor sunt ingredientele perfecte pentru o ședință foto fabuloasă.

Statice prin definiție, dar atât de expresive la nivel emoțional, aceste ședințe foto sunt adesea preferate deoarece păstrează un moment în timp, o sclipire efemeră a unei secunde, pe care îndemânarea aparatului nostru foto o captează pentru a face din ea darul perfect pentru o viață împreună.

  • Tip: chiar dacă ședința foto clasică este una statică, zâmbetul este cel mai bun accesoriu pentru a beneficia de fotografii memorabile.

Ședința foto mix

Pentru mulți dintre miri ședințele foto sunt un mix de imagini, pentru că în sine căsnicia este un amestec. ”Dragostea nu înseamnă să priviți unul la celălalt , ci să priviți în aceeași direcție” spunea Antoine de Saint-Exupery, iar acesta pare să fie adesea lait-motivul ședințelor de tip mix.

Ședințele foto mix oferă posibilitatea ambilor parteneri să fie liberi și creativi, să fie mobili și interactivi, fără a se supune rigorilor fotografiei uzuale. Astfel, chiar dacă uneori privesc unul spre celălalt, ei au posibilitatea în aceeași ședință foto să privească împreună și spre obiectiv sau spre o direcție comună, pentru că întreaga ședință foto este dedicată conlucrării lor ca entități separate, care lucrează ca un monolit.

Ședința foto regală

Clișeic sau nu, pentru multe persoane este important ca nunta și implicit ședința foto de nuntă să acopere nevoia de a-și îndeplini un vis. Fie că mireasa a visat întotdeauna că în ziua nunții va fi o prințesă, fie că mirele are o atitudine galantă și coboară dintr-o mașină de epocă, ședința foto regală este cea care vă poate oferi o amintire cu adevărat specială peste ani.

Puteți opta pentru închirierea unei locații speciale sau pentru găsirea unui decor fabulos, sau chiar pentru alegerea unor clădiri încărcate de istorie și eleganță pentru a conferi fotografiilor un aer regal, cu adevărat special.

Fotografia de nuntă- stare civilă, cununie religioasă, restaurant

Dincolo de ședințele foto tematice pe care le-am menționat, pentru noi un loc aparte îl ocupă fotografia de nuntă, realizată la starea civilă, biserică și restaurant. Presărate cu momente uzuale, captate însă cu minuțiozitate, aceste ședințe foto se axează foarte mult pe detalii. Surprindem zâmbete și mici riduri fine de expresie și prindem din zbor detalii pe care cei din jur nu le văd. Finețea florilor din brațele miresei, mirele și nașul care se străduiesc să facă un nod de cravată, invitații surprinși de frumusețea evenimentului și copiii, aranjamentele, valsul mirilor, fiecare dintre aceste detalii oferă cadrul perfect pentru o fotografie cu adevărat memorabilă.

Suntem acolo unde nimeni nu s-ar aștepta să fim și oferim fotografii pe care adesea nimeni nu își poate explica cum le-am surprins. Pentru noi însă acest tip de fotografie este cel mai important, deoarece reflectă în totalitate trăirea și emoția unei zile pe care toată lumea o percepe cu toate simțurile.

Fotografia de nuntă este precum un puzzle pe care noi îl asamblăm din zeci de piese, pe care le surprindem sub formă de trăiri, întâmplări și sentimente.

Nunta este un început de drum, un reper, iar din acest motiv noi încercăm să imortalizăm exact acele momente care sunt aduse în discuțiile cu prietenii și care încep adesea cu ”mai ții minte, la nunta noastră?…”

Știm cât este de important un început minunat al vieții în doi, așadar cum am putea marca cel mai bine acest început dacă nu prin fotografie? Contactați-ne și haideți să stabilim împreună detaliile unei ședințe foto memorabile și a serviciilor de fotografie de nuntă de care aveți nevoie!